Boala obstructivă a arterelor afectează, în România, 1 din 3 persoane de peste 70 de ani, dar poate să apară cu frecvență ridicată chiar și la vârste mai tinere cum ar fi 40-50 de ani, uneori chiar și mai devreme, indiferent de sex, statut sau istoric personal. Este una dintre cele mai frecvente și periculoase boli de care suferă persoanele de vârsta a treia la noi în țară.
Această afecțiune înseamnă astuparea sau îngustarea unor vase de sânge importante și pune în pericol sănătatea bolnavului. Netratată, această afecțiune poate provoca destul de rapid nenumărate afecțiuni, cum ar fi infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, arteriopatia obliterantă a membrelor inferioare (care la rândul său poate duce la amputație), ischemia mezenterică (obstrucția vaselor din abdomen care poate genera dureri abdominale postprandiale sau în caz de obstrucție acută necroza unui segment important intestinal, complicație amenințătoare de viață) și multe altele.
Ce ar trebui să știe pacientul?
Tratarea acestei afecțiuni se practică, in general, fie prin tratamentul medicamentos, prin tratamentul chirurgical prin by-pass sau angioplastia percutană transluminală (sau angioplastia cu balon Și/sau stent), o procedură minim-invazivă care redă circulația optimă pin vasele de sânge afectate de obstrucție. Tipurile de tratament nu se exclud, ele pot să funcționeze împreună, iar alegerea acestuia depinde de zona din corp în care se găsesc vasele obstrucționate. Pentru vasele de sânge din abdomen se preferă angioplastia, în timp ce ocluzia femurală se tratează cel mai frecvent prin by-pass chirurgical.
Nu de puține ori, echipa noastră interdisciplinară de la Spitalul de Boli Cardiovasculare Angiomedica a decis împreună planul de tratament, iar pacientul a beneficiat de o intervenție minim-invazivă cu recuperare rapida de 2-3 zile.
Este foarte important ca alegerea tratamentului să se facă după investigații cum ar fi angiografia selectivă, o investigație de extremă acuratețe. Prin intermediul angiografiei care durează între 15 și 60 de minute se pot viziona vase de sânge de de câțiva milimetri și pot fi observate astfel obstrucționări ale acestora, totul sub anestezie locală.
Deși angiografia nu mai este o investigație rar uzitată în România, pentru a obține rezultate cât mai fidele, este nevoie de aparatură de înaltă acuratețe și performanță precum și de specialiști în Cardiologie Intervențională care să știe să ”citească” corect rezultatele și să propună cea mai potrivită metodă de tratament pentru fiecare pacient în parte.
Ce se întâmplă după angiografie?
Rezultatele angiografiei vor fi interpretate de specialistul în cardiologie/ radiologie intervențională și se va stabili planul de tratament. În cazul în care se recomandă angioplastia cu balon și/sau stent, această intervenție se desfășoară similar cu angiografia, minim-invaziv, sub anestezie locală și cu recuperare imediată. În timpul procedurii, medicul intervenționist introduce o sondă de angioplastie prin care trece un ghid (un fir/ sarma subtire) care ajunge in vasul de tratat pana in aval de ingustare/ obstructie, apoi trece pe ghid un balon inițial dezumflat care este umflat la locul leziunii si ulterior este introdus un stent pentru a menține deschis vasul obstrucționat și pentru a reda circulația corectă.
Dr. Adrian Linte, Medic Specialist Cardiologie/ Cardiologie Intervențională, în cadrul Spitalului de Boli Cardiovasculare Angiomedica